Skip to content
Medikali

Ecografie transvaginală

Fă o programare
Ecografie transvaginală Bucuresti Sector 3 | Ecografie ginecologica

Prețuri

Ecografie transvaginală. Când este recomandată și care sunt beneficiile sale

În contextul în care România conduce în clasamentul european al incidenței și mortalității prin cancer de col uterin, conform celui mai recent raport al Agenţiei Internaţionale de Cercetare în domeniul Cancerului (IARC), evaluarea sănătății aparatului genital feminin este extrem de importantă, iar ecografia transvaginală face parte din controlul anual de rutină. Pentru că sănătatea ta e misiunea noastră, la Medikali, această investigație este efectuată cu tehnologie de ultimă oră, ultraperformantă, care oferă imaginile de înaltă precizie, necesare diagnosticării certe. Te poți programa pentru ecografie simplu și rapid, online sau prin call center-ul clinicii noastre situate în bd. Theodor Pallady nr. 66A, sector 3, București.

Ce este ecografia transvaginală

Ecografia transvaginală este o metodă imagistică nedureroasă, noninvazivă și 100% sigură de investigare a uterului, colului uterin, ovarelor și trompelor uterine. În timpul examinării, medicul poate aprecia forma, poziția și dimensiunea ovarelor și a uterului, grosimea și lungimea colului uterin, circulația sângelui la nivelul organelor din cavitatea pelvină și grosimea endometrului, depistând orice anomalii structurale. Dacă există chisturi ovariene sau fibrom uterin, ecograful transvaginal le va depista și la reda în imagini clare, pe monitor.

Aparatul genital feminin poate fi evaluat și cu ajutorul ecografiei abdominale pelvine, însă cea vaginală oferă imagini mult mai clare și mai detaliate ale structurilor sale.

ecografie transvaginala

Ești în cele mai bune mâini, încă de la prima vizită

Investigații complexe, experiență simplificată pentru tine

Te ajutăm să înțelegi ce se întâmplă și să simți că starea ta de sănătate se va îmbunătăți de acum încolo. Ai alături o echipă de specialiști preocupați să înțeleagă istoricul tău medical și pregătiți să recomande investigațiile și procedurile necesare pentru obținerea celui mai sigur rezultat.

Expertiză și inovație

Medicina este un domeniu ce evoluează constant, așa că medicii noștri sunt conectați la cele mai noi studii clinice, tehnologii medicale și tratamente inovatoare. Poți fi sigur că beneficiezi de cea mai bună îngrijire posibilă, la standarde internaționale.

Abordare integrată, multidisciplinară

Ascultăm, înțelegem și lucrăm în echipă. Doar așa ne putem asigură că niciun detaliu nu este scăpat din vedere și că planul medical pe care îl elaborăm țintește cu precizie problema ta specifică. Medicii noștri participă la consultații profesionale în cadrul departamentului, dar colaborează și cu ceilalți specialiști implicați în dosarul tău medical.

Când este indicată efectuarea unei ecografii transvaginale

Sunt numeroase situațiile în care medicul îți poate recomanda această investigație:

  • anual, în cadrul screeningului (alături de testul Papanicolau, de examenul de secreție și de consultația ginecologică), dacă nu există simptome care să te supere;
  • oricând există manifestări ale unei posibile probleme de natură ginecologică: dureri pelvine, sângerări vaginale între menstruații ori după instalarea menopauzei, amenoree, secreții vaginale anormale;
  • în caz de infertilitate;
  • pentru monitorizarea unei afecțiuni genitale;
  • pentru confirmarea și/sau monitorizarea sarcinii;
  • înaintea unei intervenții chirurgicale în regiunea genitală.

De ce recomandă medicul ginecolog o ecografie transvaginală în timpul sarcinii

Complet lipsită de riscuri pentru mamă și făt, ecografia transvaginală în sarcină este utilă într-o multitudine de situații. Medicul specialist o poate recomanda pentru:

  • confirmarea sarcinii;
  • determinarea stadiului sarcinii și estimarea datei nașterii;
  • evaluarea stării placentei;
  • depistarea situațiilor de risc pentru sarcină (cum este placenta previa);
  • depistarea unei sarcini extrauterine;
  • monitorizarea fătului (ritm cardiac, dezvoltare, poziționare) și depistarea anomaliilor de dezvoltare;
  • monitorizarea sarcinii cu risc de avort.

De regulă, ecografia vaginală este efectuată până în săptămâna a 12-a de sarcină, ulterior fiind preferate cele transabdominale, însă nu comportă riscuri nici în sarcina avansată.

Ecografia transvaginală în 3 pași simpli

Ecografia intravaginală sau endovaginală, cum mai este numită această investigație, este foarte simplă și rapidă și poate fi efectuată de medic în timpul consultației de ginecologie sau separat de aceasta. Iată în ce constă procedura, pas cu pas:

Pregătirea pentru ecografia transvaginală

Spre deosebire de ecografia abdominală pelvină (care permite vizualizarea acelorași structuri interne), ecografia vaginală nu presupune repaus alimentar și nici necesitatea de a bea apă. Singurele pregătiri necesare sunt igiena intimă și golirea vezicii urinare. Odată ajunsă în cabinetul medical, vei fi invitată să te dezbraci de la brâu în jos și să te așezi pe patul de consultație ginecologică. Dacă ești la menstruație, trebuie îndepărtat tamponul.

Desfășurarea procedurii

Medicul aplică un prezervativ pe sonda de ecograf, numită transductor, și un gel conductor, apoi introduce sonda în vagin și o mișcă ușor în interiorul acestuia pentru a vizualiza vaginul, uterul, colul uterin, trompele uterine, ovarele și endometrul. Ecografia transvaginală nu este dureroasă, dar poți resimți un mic disconfort, ca o presiune, în timpul efectuării ei.

După investigație

Nu ai nicio interdicție după ecografia intravaginală, putând să-ți reiei imediat activitățile obișnuite, iar rezultatul îl primești pe loc. Dacă specialistul care a efectuat investigația este medicul tău ginecolog, acesta îți va prezenta diagnosticul și îți va prescrie un tratament, dacă este necesar. În cazul în care nu este medicul tău, îți va înmâna rezultatul pentru a te prezenta cu el la specialistul care te-a consultat și ți-a recomandat ecografia.

Timp de maximum 24 de ore după ecografie, te poți aștepta la o ușoară secreție vaginală – elimini gelul lubrifiant folosit în timpul procedurii.

Care sunt beneficiile oferite de ecografia transvaginală?

  • Evidențiază orice modificare a structurilor aparatului genital: vagin, col uterin, uter, endometru, ovare și trompe uterine.
  • Oferă imagini mult mai clare și mai detaliate ale acestor structuri decât ecografia abdominală pelvină.
  • Ajută la prevenirea și depistarea afecțiunilor genitale, inclusiv a cancerului, în stadiu incipient.
  • Este un instrument extrem de util de monitorizare când există: chisturi ovariene, polipi, fibrom, cancer.
  • Ajută la confirmarea sarcinii și la depistarea sarcinilor extrauterine.
  • Este o investigație lipsită de durere.
  • Nu prezintă niciun risc.
  • Este total lipsită de contraindicații.
  • Este rapidă (de regulă, 15-20 minute, durata crescând dacă sunt depistate probleme și în cazul ecografiilor efectuate în sarcină).
  • Nu presupune pregătiri speciale.
  • Poate fi repetată oricând.
  • Poate fi efectuată și în timpul menstruației.
  • Poate fi efectuată inclusiv în timpul sarcinii.

Reacții adverse și contraindicatii pentru ecografia transvaginală

Singura reacție adversă posibilă la ecografia transvaginală poate fi o reacție alergică, în cazul femeilor care au alergie la latex. Dacă te regăsești în această situație, comunică-i medicului care efectuează ecografia, iar acesta va folosi pentru sonda de ecograf un prezervativ care nu conține latex.

Contraindicații pentrru ecografia vaginală nu există. Nefiind o investigație iradiantă sau invazivă, poate fi repetată ori de câte ori medicul consideră necesar, pentru diagnosticare ori monitorizare.

Beneficiază de ecografie cu tehnologie avansată la Clinica Medikali din București

Prevenția afecțiunilor genitale, diagnosticarea cu precizie a problemelor din această sferă și monitorizarea lor, dar și îngrijirea mamei și a fătului pe tot parcursul sarcinii sunt asigurate în cadrul clinicii noastre de o echipă experimentată de specialiști în obstetrică și ginecologie, medici 100% dedicați sănătății pacienților pe care îi au în grijă.

Ecografia transvaginală este efectuată de medicii din acest departament, supraspecializați în această investigație. Iar procedura este realizată cu ajutorul unui ecograf înalt performant, care oferă imagini 2D, 3D și 4D de o claritate superioară: Voluson E8 RSA BT19, un adevărat diferențiator în domeniu.

Ca să te bucuri de toate beneficiile oferite de o ecografie transvaginală efectuată cu tehnologie de ultimă oră, nu trebuie decât să te programezi online la Clinica Medikali din Sectorul 3, București, sau să suni în call center pentru a solicita serviciul dorit. Te așteptăm la Medikali Pallady cu servicii la standarde înalte de calitate.

Surse

https://insp.gov.ro/wp-content/uploads/2024/01/Analiza-de-situatie-cancer-de-col-uterin-2024.pdf
https://my.clevelandclinic.org/health/diagnostics/4993-transvaginal-ultrasound
https://www.medicalnewstoday.com/articles/323041

Beneficiile Medikali

beneficiile-medikali
pin

Găsești toate serviciile medicale de care ai nevoie în același loc

compass

Ești ghidat pas cu pas în experiența medicală de către navigatorul de pacienți

heart

Te bucuri de grija și empatia noastră, simțindu-te parte din familie

emergency

Te programezi simplu și rapid, prin call center sau online prin contul meu.

Echipa medicală

Ce părere au avut pacienții noștri

AP
A. P. 01/07/2026

Este o clinica foarte curata si frumoasa. Am mers la doamna Dr. Tomsa Roxana care este o persoana extraordinara, de o calmitate rar intalnita si un medic super implicat! Stie cum sa comunice si sa iti dea cea mai buna varianta de tratament. O recomand cu toata increderea pe doamna doctor.

MM
M. M. 04/07/2026

Servicii medicale de calitate, mediu primitor și mai ales medici deosebiți care pe lângă competență oferă și empatie.

CS
C. S. 30/06/2026

Am avut o experiență deosebit de plăcută alături de doamna doctor ORL Zarei Ruxandra. Este un medic empatic, cald și atent la nevoile pacientului, cu o capacitate remarcabilă de a asculta și de a explica lucrurile clar și cu răbdare. Profesionalismul și dedicarea ei oferă încredere și siguranță. Mulțumesc întregii echipe a clinicii Medikali pentru serviciile oferite.

DB
D. B. 23/06/2026

A fost prima mea experiență cu acesta clinica și pot sa spun că am fost foarte satisfăcută. De la respectarea programării, la amabilitatea celor de la recepție, până la profesionalismul doctorilor, totul a decurs perfect. A fost singura clinica din București care a reușit să facă o programare pt un RMN cu decontare de catre Casa e asigurări in 2-3 săptămâni. O recomand cu căldură

AM
A. M. 16/06/2026

A fost o experiență plăcută! Cu siguranță voi reveni. Personalul este amabil, iar medicii bine pregătiți. Faptul ca au fost introduse serviciile medicale in contract cu CAS este un mare avantaj

A
A. 15/05/2026

Foarte curat! Nu am avut niciodată probleme cu nerespectarea orei pentru programări iar echipa medicală este peste așteptările noastre! Rar am avut o astfel de experiență în alte centre medicale private. Recomand!

M
M. 12/02/2026

Personal amabil, servicii medicale foarte bune. Pana acum am avut experiente placute la cardiologie si dermatologie. Multumesc.

IR
I. R. 30/01/2026

Eu am fost foarte mulțumită de serviciile clinicii. Am avut recoltare pentru analize ,unde doamnele au fost extrem de răbdătoare si drăguțe, dar si consult la 3 medici cu specializări diferite. Abordarea doctorilor a fost calda si profesionista . Am fost tratata cu respect si cu multă atenție. Va mulțumesc!

CE
C. E. 08/01/2026

Vin la această clinică de doi ani, beneficiind de asigurare privată, și recomand cu toată încrederea! Doctorii sunt excepționali (am fost la oftalmolog, ginecolog, endocrinologie și am și medicul de familie aici), iar personalul de la recepție este întotdeauna amabil. Mi-a plăcut mult faptul că doctorii explică foarte clar totul. Clinica este curată, cabinetele sunt bine dotate și găsești majoritatea specialităților într-un singur loc. Un mediu friendly și servicii ireproșabile.

CM
C. M. 23/08/2025

Personal amabil, calificat, locația modernă și foarte curată, programare in aceeași zi, timp de așteptare zero, recomand!

Ai fost sau ești pacient? Spune-ne părerea ta