Traficul, haosul urban, sarcinile zilnice care nu se mai termină tind să devină surse de stres pentru oricare dintre noi. Pentru a face față provocărilor zilnice, ai nevoie să găsești și să te refugiezi în oaze de liniște. Acele locuri ferite de haos și agitație, în care să te regăsești. Fie că lucrezi la birou sau ești tot timpul în mișcare, ai nevoie să-ți dai timp pentru relaxare. Masajul terapeutic îți oferă acea pauza de care ai nevoie. El poate deveni un veritabil aliat împotriva durerii și stresului cotidian pe termen lung.
Probabil ai mai auzit de masajul destinat recuperării medicale. Însă știai că masajul te poate ajuta și împotriva stresului și anxietății? Masajul terapeutic are numeroase beneficii și nu este doar un moment de răsfăț, ci și o cale de îmbunătățire a sănătății. Rămâi alături de noi în continuare pentru a afla tot ce ai nevoie să știi despre puterea vindecătoare a masajului.
Ce este masajul terapeutic?
Masajul terapeutic are câteva mișcări de bază: presiune, frecare, ciupire sau frământare. Prin intermediul lor se acționează asupra mușchilor, țesutului conjunctiv, tendoanelor, ligamentelor și articulațiilor. De aceea, acest tip de masaj este recunoscut pentru:
- ameliorarea durerii,
- reducerea stresului și încordării,
- îmbunătățirea circulației sângelui și a aspectului pielii.
El se recomandă, de regulă, în cazul unor rupturi de ligamente, entorse, fracturi, leziuni, hernii și nu numai.
Masajul terapeutic este recunoscut ca una dintre cele mai eficiente etape ale recuperării medicale. Specialitate care înglobează kinetoterapia, fizioterapia și masajul terapeutic. Ești curios să afli care sunt beneficiile masajului terapeutic? Vrei să înțelegi cum îți poate îmbunătăți acesta calitatea vieții? În rândurile următoare îți vom explica totul pas cu pas.
Care sunt efectele și beneficiile masajului terapeutic?
Masajul terapeutic te poate ajuta mai mult decât ai crede.
Primul beneficiu este relaxarea care aduce cu sine reducerea stresului. În timpul unei ședințe de masaj terapeutic, ți se induce o stare de relaxare profundă. Astfel nivelul de stres este din ce în ce mai redus. Acest tip de masaj stimulează producția de endorfine sau „hormonii fericirii” prin care apare starea de bine generală.
Un alt beneficiu este ameliorarea durerii cronice sau acute. Aceasta poate fi musculară, de spate, de cap sau cauzată de alte afecțiuni. O tehnică corect aplicată eliberează tensiunea acumulată în mușchi, îmbunătățind circulația sângelui și reduce inflamația.
Un al treilea beneficiu important al masajului terapeutic este îmbunătățirea circulației sângelui. Aceasta poate duce la însănătoșirea sistemului imunitar, accelerarea procesului de recuperare după o accidentare sau afecțiune și la eliminarea toxinelor din organism.
În al patrulea rând, masajul terapeutic poate să-ți îmbunătățească flexibilitatea și mobilitatea. Acest aspect este unul important mai ales pentru cei care suferă de rigiditatea sau tensiune musculară.
De asemenea, masajul terapeutic este un aliat de bază pentru un somn liniștit. Un somn odihnitor înseamnă o minte liniștită și un corp relaxat.
Este important să știi că masajul terapeutic are rol și în prevenirea și tratarea anumitor afecțiuni. Spre exemplu, poate fi util în cazul: rupturilor, entorselor, scoliozei, cifozei, lordozei, spondilozei cervicale. De asemenea, poate îmbunătăți flexibilitatea corpului, mobilitatea articulațiilor și chiar stimula sistemul imunitar. În plus, este benefic în sănătatea pielii, contribuind la hidratarea și oxigenarea ei.
Recuperare medicală la clinica Medikali
Te confrunți cu dureri musculare, tensiuni la nivelul organismului, stres sau anxietate? Masajul terapeutic poate fi cea mai bună soluție. Dacă ești din București, te așteptăm la recuperare medicală sector 3, la clinica privată Medikali.
Echipa Medikineto este pregătită să te îndrume pas cu pas spre recâștigarea stării de bine. Colegele noastre, Dr. Georgiana Dilă și Dr. Mihaela Nistor, te vor întâmpina cu zâmbetul pe buze. Îți vor oferi o evaluare atentă și un plan de recuperare adaptat nevoilor tale specifice.
Dacă ne calci pragul, poți avea siguranța că întreaga echipă Medikali va fi alături de tine. Nu vei fi singur în călătoria ta medicală! Toți colegii noștri sunt aici pentru a-ți oferi experiența medicală care îți dă încredere.
Detaliile privind prețul unei ședințe de recuperare medicală la clinica Medikali găsești aici.
Principalele recomandări pentru masajul terapeutic
Te-ai hotărât să începi o sesiune de masaj terapeutic? Iată care sunt aspectele pe care le poți lua în considerare:
- Alegerea terapeutului. Un masaj terapeutic de calitate implică un terapeut calificat, un om cu experiență vastă în domeniu. Doar un terapeut foarte bine pregătit îți poate oferi un plan personalizat și îți poate adapta tratamentul în ritmul tău.
- Frecvența ședințelor de masaj. Înainte de a începe o sesiune, este important să discuți cu terapeutul tău despre frecvența ședințelor. Este adevărat că ea depinde de afecțiunea pe care o ai, dar și de obiectivele tale. Pentru rezultate optime, colaborează cu terapeutul tău și ascultă recomandările acestuia. El este mereu acolo să te sprijine atunci când ai nevoie.
- Comunicarea cu terapeutul. Conexiunea în timpul ședințelor este fundamentală pentru un tratament adecvat. Orice disconfort sau durere ar apărea, transmite-le cu încredere terapeutului. În acest fel, el va știi cum să își adapteze tehnica pentru a te simți confortabil și în siguranță.
- Pregătirea pentru masaj. Cu toții ne dorim beneficii cât mai mari ale masajului terapeutic. Așadar, înainte de ședință, ai grijă la hidratare. Este un pas important care ajută la eliminarea toxinele din corp. De asemenea, hainele pe care le porți trebuie să fie cât mai confortabile pentru o relaxare completă. Ar fi bine să eviți mâncărurile grele înainte de ședință pentru că acestea pot afecta confortul și eficacitatea masajului.
Contraindicațiile masajului terapeutic
La fel ca multe alte procedee medicale, masajul terapeutic are și câteva contraindicații. Prin urmare, există o serie de afecțiuni pentru care masajul nu este recomandat. Printre ele se numără: infecțiile acute, febra, bolile de piele, tumorile sau rănile deschise. În cazul unor fracturi, masajul terapeutic nu este indicat. Dacă te confrunți cu afecțiuni de coagulare a sângelui, masajul profund al țesuturilor nu este recomandat. În schimb, poți apela la tehnicile ușoare ale masajului.
Masajul terapeutic, calea către o viață mai liniștită
Nimeni nu este imun la efectele stresului. De la părinți ocupați care jonglează cu o multitudine de responsabilități, elevi sub presiune și tineri profesioniști, stresul ne poate afecta pe toți. Deși o cantitate moderată de stres poate fi uneori benefică, stresul cronic ne poate afecta pe termen lung. Împotriva durerii și stresului, masajul terapeutic devine cu adevărat un aliat.
Nu numai că alină durerile, ci și îmbunătățește circulația sângelui, flexibilitatea și starea de bine. Într-o lume tot mai agitată, masajul terapeutic este un „restart” real! Îți ameliorează durerile, te ajută să te relaxezi și să te simți din nou energic. Și uneori, chiar de acest lucru are nevoie corpul tău: de un pic de atenție și timp doar pentru el. Oferă-i grija și atenția de care are nevoie. Cu siguranță îți va mulțumi!
Surse: