Asociația Medikali își propune să devină un pilon de sprijin pentru pacienții vulnerabili, oferind acces la tratamente, consiliere și programe de prevenție, prin colaborări naționale și internaționale. Inițiativa este susținută activ de Clinica Medikali, care va contribui cu expertiza sa medicală și infrastructura logistică necesară pentru coordonarea cazurilor complexe.
Asociația Medikali își desfășoară activitatea pe două paliere complementare: susținerea cazurilor medicale grave și implicarea în proiecte sociale cu impact în comunitate. Această abordare integrată reflectă misiunea extinsă a brandului Medikali – aceea de a schimba în mod real experiența pacientului, atât din perspectivă medicală, cât și umană.
Asociația completează parcursul pacientului cu sprijin financiar, logistic și emoțional, oferind un ajutor concret pentru tratamente costisitoare, intervenții chirurgicale în străinătate, navigare medicală sau terapii pentru copii.